Clipa verde

glasul viorii murmură sub clar de lună

dulce

nervii se desprind din sânge să se

urce

gângurind a patimă și dor

fierbinte

mă topesc și … către zei  mai am o

rugăminte

vă rog! potoliți-mi setea și vă rog în

ploaie

inima rănită setea nelumească să îmi mai

înmoaie

noaptea-ncet ca o fantomă

eu

muncesc în patul lui Procust, dar nu, nu-mi este

greu

sunt clipa violetă ce răsare în

amurg

când flori și îngeri într-o lumină

urc

sunt zeu, clipa de glorie mă strânge-n brațe,

frate,

am forță, am măreție, ce să-mi doresc decât

eternitate

noaptea vine. hoinară-și întinde ghearele de

felină:

moarte, aruncă-mi bisturiul! nebuna aceasta încă mai

suspină

se zbuciumă în agonie, freamătă și-ar

vrea

din cupa măreției toată nebunia dintr-o suflare să o

bea

dă-mi bisturiul, foarfecele – dă-mi

tot

inimă, rinichi și ochii chiar acum să-i

scot

eu, femeia fatală, cu inimă de piatră-n

drum

sorbesc ultima clipă verde …

scrum

ce să-mi doresc dacă-mi dorisem totul,

eu?

sunt stâncă și m-am îndrăgostit de

Prometeu!