Rază de geniu

Forțele cerului își murmură plânsul

În ceața paharului plin de tăcere.

Mereu tot mai sus și nimeni ca dânsul

Cerul tresaltă și el de durere.

Ssst !...Clopote, ploi, ascensiuni amețitoare!

În venele noastre mai curge stihia,

Mai curge poemul uitat în visare,

Mai curge amorfă din stea nemurirea.

Îngerul tainic și-acum ți se alintă în plete

Ecoul de ieri în noi te vibrează.

Ești pană de geniu, ești clipa poete,

Ești timpul de-apoi când clipa-nserează!

Eminescu, părinte, „cobori încet pe-o rază”

Și gândul mi-l îndreaptă.

Mereu nesomn, mereu tot trează

Versu-ți de foc cu greu mă-ncearcă.

Măduva serii îmi curge în oase,

Cuvântu-ți de soare în cer mă implântă,

Tu nu ai timp, tu nu ai spațiu

Lumina-ți în demoni când se avântă.

Mă rupe din mine și-n cântec mă crește,

Mă stinge cu degetele-ți de firavă liră,

Pierzându-mă-n tot, cu tot mă orbește

Cu lacrimi tu pasu-ți în viața-mi răsfiră.

Eminescu, iubite, de-a pururi de geniu,

                                 de-a pururi etern,

Tu dincolo nicicând n-ai cutezat să pleci.

Demiurg în spațiu, în propriul poem

Spre cercul de fiere adânc să te pleci.