Confruntare

ca ieri copii ai zorilor eram
nedespărţiţi de taina dimineţii
cu mir de rouă ne sfinţeam
candida arătare a feţei.

ca ieri nepriceput ne era jocul
descoperit pe-ascunsul lac
acolo unde ţi se pare totul
pe-un alt tărâm, într-un alt veac.

ah, două lebede porneau pe unde
în ritmul lor covârşitor
adânc s-ascundă a lor umbre
în nebuloasa apelor.

ah, două lebede demult sortite
unui etern şi crunt blestem
ca două stele-ndrăgostite,
ca odalisca-ntr-un harem.

sfios purtate de-acest val
spre-a vieţii mare aventură
cu raza lunii mai jonglau
când tragic requiem-u-şi murmură.

sonoră melodie din mult sonore inimi
copilăria ne vrăjea
fără de vers, fără de rime
ultima notă ne durea.

şi astăzi devenind mai singuri
acelaşi simţ ne urmăreşte:
că-şi poate scoate-a sale nimburi
numai acel care iubeşte.