Invitaţie la duel

Nu te mai ascunde

în uraganul veşnicilor promisiuni,

defuncte şi ele.

Ascute-ţi dinţii şi,

şi ieşi la duel:

sunt îngerul cu unghiile

putrezite de-atâta nerăbdare.

Îmi fierb incertitudinea

ca-ntr-un ceainic

cu acid

(de fapt, ştii şi tu:

siguranţa e relativă

mai ales în iubire)

şi smalţul peretelui minat

îmi ară intersecţiile

palmelor atletice.

Nu mai există mâine

şi ieri,

nu mai există

memorie în exil –

hazardul e al nimănui

poate că şi de aceea

„a fi”-şi coace rodul

în turnirul altor dimensiuni,

iar nouă nu ne mai rămâne

decât

să ne mâncăm ca câinii!